Vârful celui de-al șaselea val al pandemiei de COVID ar putea fi atins chiar săptămâna aceasta, potrivit epidemiologilor care iau în calcul posibilitatea ca România să înregistreze peste 30.000 de infectări zilnice cu varianta Centaurus.
Potrivit celui mai pesimist scenariu al specialiștilor, România ar urma să înregistreze peste 30.000 de infectări în fiecare zi. Cel mai optimist scenariu vorbește de 10.000 de noi infectări zilnice până în luna septembrie.
Specialiștii sunt cel mai îngrijorați de infecțiile în rândul copiilor, deoarece acestea au crescut foarte mult în ultima perioadă.
Mai mult, pentru că anul școlar începe luna viitoare, există posibilitatea ca numărul de cazuri să crească în rândul copiilor.
Potrivit Antena3, dată fiind situația epidemiologică, cel mai probabil masca de protecție va fi recomandată în unitățile de învățământ, așa cum este recomandată și în momentul de față în universități, after schooluri sau mijloace de transport public în comun.
În acest moment, cea mai mare îngrijorare este legată de infectările în rândul minorilor, având în vedere că spitalizările în rândul copiilor au crescut cu peste 60% în ultima săptămână, arată sursa citată.
Partea bună este că cei mai mulți dintre copii nu au nevoie de îngrijiri într-o secție de terapie intensivă și sunt externați după 5 sau 7 zile.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat miercuri că, din cei 600 de copii depistaţi cu COVID-19 şi care sunt internaţi în spitale, şase se află în secţiile ATI. Oficialul a precizat că, într-o proporţie mare, cei afectaţi de noul val de COVID-19 sunt copiii, motiv pentru care au fost deschise centre ambulatorii pentru cazurile de infectare, în Capitală.
„Este o proporţie mai mare de copii. Dacă comparăm cifrele, avem cam 20% persoane sub 18 ani. Ei reprezintă mai mult de 20% din populaţie, deci nu putem să spunem că sunt mai multe în raport cu ponderea, dar, într-adevăr, ne aşteptăm ca, în general, tinerii, copiii să facă forme mai uşoare de boală.
Lucrul acesta se întâmplă în mod obişnuit, dar sunt şi situaţii când e nevoie de spitalizare. Sigur că aceste criterii de spitalizare, pentru copii, mai ales, ar trebui să fie luate în considerare, respectiv internarea, care sunt fie foarte mici, copii, zero-un an, care, de exemplu, pot avea şi un sindrom digestiv şi se deshidratează sau copii care au pneumonie, care ar trebui să fie spitalizaţi”, a declarat ministrul.